27 iunie 2012

O nouă inovaţie în publicitatea pe Facebook


Acum două luni, brandul Volkswagen a dat startul inovaţiei şi creativităţii în publicitatea online, şi anume pe Facebook. Pentru promovarea noului model VW Amarok, creativii au utilizat opţiunea de photo viewer prin postarea mai multor poze într-un album. Prin simpla apăsare a săgeţii din dreapta, cu ajutorul căreia vizualizezi pozele dintr-un album, reclama automobilului a funcţionat ca un flipbook. Astfel, brandul a postat 200 de poze în album, acesta fiind numărul maxim de poze îngăduit de Facebook.


O idee foarte creativă a brandului VW, reprezentanţa din Turcia! Dar ce mi se pare mie cel mai interesant e cum o idee simplă, poate fi foarte eficientă în promovarea unui produs. Nu tot timpul avem nevoie de un buget substanţial sau de o idee complicată, pentru a evidenţia un brand de restul competiţiei.

Însă nu e prima dată când VW îşi demonstrează creativitatea în publicitate, de aceea vreau să amintesc de o campanie care poate unii o ştiaţi deja. De data aceasta, în centrul atenţiei a fost modelul SMART, gândit sub forma unei aplicaţii pe site-ul de microblogging Twitter. Campania a început pe data de 23 martie 2012, zi în care compania din Argentina şi-a făcut contul de Twitter. Utilizatorii au putut vedea o animaţie a modelului, apăsând tasta J. Copy-ul  campaniei a fost foarte ingenios: "Smart e atât de mic încât încape oriunde. Chiar şi în 140 de caractere."



Spor la creativitate,

25 iunie 2012

Jocurile Olimpice de la Londra 2012


Acum ceva timp, vorbeam aici despre o campanie publicitară care a stârnit atâta buzz în online, încât a reuşit schimbarea percepţiei asupra românilor în mediul online. Azi, voi continua postarea de atunci, cu această postare în care este vorba despre recunoaşterea valorilor naţionale. Voi vorbi despre un om, un talent, o gimnastă care la vârsta de 14 ani a uimit o lume întreagă.

Când am fost mică, am făcut câţiva ani buni de gimnastică. Mama s-a uitat la mine, mică şi subţirică fiind, şi a constat imediat: "Gimnastica e de tine!" Astfel, am păşit într-o lume artistică, frumoasă, dar grea în acelaşi timp, deoarece dacă nu luptai să faci performanţă nu ajungeai nicăieri. Aşadar, alte fete la fel ca mine se luptau cot la cot să facă performanţă, să poată să ajungă în primul rând la un concurs local, dacă aveau noroc poate şi naţional, iar mai apoi să se antreneze ca să ajungă acasă învingătoare. Ca în orice sport, gimnastica cere multă muncă, antrenament şi concentrare, astfel că trebuia să faci din ea o prioritate în viaţa ta. Gimnastica nu e hobby, e dedicare. Dacă nu, mai bine te apuci de şah. Pe atunci, chiar dacă eram mică şi nu realizam foarte multe, antrenoarea ne povestea despre Nadia Comăneci şi realizările ei. Pentru mine, Nadia era un om MARE, un adevărat exemplu de urmat şi de fiecare când auzeam pe cineva vorbind despre ea, tăceam şi ascultam cu atenţie.

sursa foto

Iată că acum, după 36 de ani de când Nadia Comăneci a fost prima gimnastă care a obţinut nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică, încă mai aud vorbindu-se de ea. Şi acest lucru mă bucură, deoarece cred cu tărie că România nu este numai despre un învăţământ prost, un sistem medical slab sau un mediu politic corupt, cred că România este şi despre talent, performanţă, creativitate. România nu este numai un cer acoperit de nori cenuşii, ea poate fi şi curcubeul de după ploaie. Mă aflu în categoria de persoane care încă mai cred că România poate, că are şi altceva de oferit înafară de scandaluri mediatice de cea mai joasă speţă şi circ politic interminabil. Din România, fac parte şi oameni talentaţi, oameni care ne fac mândri că suntem români, iar una dintre acele persoane este Nadia Comăneci. În anul 1976, la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, gimnasta a câștigat trei medalii de aur ( la individual compus, bârnă și paralele inegale ) şi nu s-a oprit la succesul de atunci. Indiferent de rezultat, nu trebuie să te opreşti din drumul pe care ai pornit, pentru că aşa cum spune şi Nadia: "În sport, când greşeşti trebuie să te ridici şi să o iei de la capăt până reuşeşti să faci ce ţi-ai propus.''

Paralele inegale

Bârnă


Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Atena în 2004, Nadia a apărut în campania publicitară "Impossible is nothing" a brandului Adidas, prin care au selectat sportivi de top din întreaga lume cu scopul de a-şi împărtăşi experienţele personale din sportul practicat. Un exemplu bun de brand endorsement foarte motivant!


Foarte curând, pe data de 27 iulie 2012, vor reîncepe Jocurile Olimpice în frumosul peisaj londonez şi le urez mult succes fetelor noastre! :)

21 iunie 2012

50 de oameni, o singură întrebare


Benjamin Reece şi Nathan Heleine au realizat un experiment social cu scopul de a evidenţia legătura dintre oameni şi locuri. Povestea experimentului a început din 2008 şi continuă până în ziua de azi, unde o singură întrebare primeşte răspunsuri diferite de la om la om, în total 50 şi călătoreşte prin întreaga lume.

Cu siguranţă majoritatea dintre voi îl ştiau deja, însă mi se pare o iniţiativă foarte creativă, care trebuie amintită. Întrebările, oamenii, mentalitatea şi răspunsurile diferă. Este un schimb de experienţă între oameni şi asta face ca experimentul să fie interesant şi să aibă un impact asupra oamenilor de pretutindeni. Există mai multe astfel de serii, însă pagina oficială o puteţi vedea aici sau pe canalul Vimeo.


Experimentul a poposit şi la Bucureşti, unde publicul a răspuns la întrebarea: "Care este cea mai plăcută amintire personală de până acum?" Este o întrebare dificilă, la care nu poţi genera un singur răspuns, pentru că este foarte greu de ales. Cu siguranţă, fiecare dintre noi am avut de-a lungul vieţii mai multe amintiri plăcute. Eu cel puţin, nu aş putea să aleg o singură amintire: prima oară când am câştigat un concurs de poezie şi nici nu ştiam de fapt că particip la un concurs sau că va exista un concurs, ( profa mea de limba română din liceu mi-a "furat" poezia şi a aplicat cu ea la acel concurs :)) ), prima oară când m-am dat cu bicicleta, când am câştigat prima dată un concurs de gimnastică, prima întâlnire oficială cu iubitul meu ( care a avut loc după 2 luni de relaţie, exact de ziua mea ) şi a fost foarte emoţionant.. cu siguranţă mai sunt şi altele, însă doar acestea îmi vin în minte acum.

Sunt curioasă: care este cea mai plăcută amintire a voastră?

Spor la creativitate,
copywriteritza

20 iunie 2012

A început Cannes Lions 2012


Un festival foarte important pentru industria publicitară din întreaga lume, iar o parte din câştigători au fost deja anunţaţi.
Anul trecut, campania "Noul ROM" a generat cu siguranţă foarte multe controverse, creând un buzz în on-line şi off-line parcă interminabil. Cu această campanie extrem de reuşită după părerea mea, care nu mi-a lezat absolut deloc orgoliul "naţional", agenţia de publicitate McCann Erickson a adus acasă 9 trofee. Nu a fost de ajuns, pentru că obţinerea unui premiu îţi recunoaşte munca, dar nu înseamnă că munca ta se opreşte aici. La sfârşitul anului trecut, undeva pe la jumătatea lunii noiembrie, brandul ROM a lovit din nou cu o nouă campanie de efect: "Românii sunt deştepţi", cu care a reuşit să schimbe imaginea ţării noastre cel puţin pe Internet, dacă nu chiar şi în off-line. Anul acesta la Cannes Lions, festivalul internaţional de creativitate, se pare că Franţa le-a adus din nou noroc creativilor de la McCann şi au reuşit să câştige Silver Lion la Categoria Direct Lions – Best Low Budget Campaign, pentru campania "Românii sunt deştepţi". Iată că "old things remain old" nu mai este valabil şi un brand tradiţional românesc poate să ţină pasul cu noile tehnologii, dacă are o strategie bine închegată.
Pe lângă brandul românesc ROM, a venit rândul şi unui alt brand să ne facă mândri: Enel România, o campanie producătoare de energie electrică. Saatchi & Saatchi este agenţia de publicitate care a realizat campania "Plant the bill" pentru acest brand, cu scopul de a convinge consumatorii să treacă pe modalitatea electronică de plată, reuşind să câştige bronzul la categoria PR Lions. Nu a fost o campanie wow, însă probabil spotul a avut eficacitate încât să producă suficient awarness.


După atâtea reuşite în publicitatea românească, îmi pare că publicitatea românească e ţara minunilor. :)

Un alt premiu important din categoria Creative Effectiveness a fost câştigat de brandul universal Unilever, o multinaţională care şi-a lăsat amprenta cu campania "AXE Excite". Mi-a plăcut enorm de mult ideea lor, cu îngerii care cad din cer. Îmi place că nu au rămas la clişeul cupidon şi săgeţile lui cu inimioare şi au mers mai departe de atât, folosindu-se din plin de creativitate.


Îmi place abordarea foarte reală a reclamei, iar fundalul muzical este foarte bine ales şi pare desprins din Rai. Apare şi un simbol, acela când îngerii practic îşi distrug aura, renunţând la lumea cerească pentru a savura o lume addictive, unde bărbaţii sunt irezistibili când folosesc AXE.
O altă reclamă AXE, uşor amuzantă, duce povestea primului spot puţin mai departe şi înfăţişează relaţia cotidiană dintre un pământean şi un înger. Din câte observăm, nu este deloc uşor. :)


Voi ce părere aveţi de câştigători?

19 iunie 2012

Maia Morgenstern şi Roşia Montana


au condus la un brand endorsement de maxim efect zic eu. Trecând peste episodul nefericit cu Doncafe, iată că în acest caz, nu doar imaginea actriţei noastre are un cuvânt greu de spus asupra reclamei, ci şi copywriting-ul: "Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel şi o ţară." Este desprinsă exact esenţa mesajului principal şi a întregii reclame.


Ce legătură este între Maia Morgenstern şi Roşia Montană? Mulţi ar spune că niciuna. În primul rând, Maia Morgenstern este o importantă actriţă de teatru şi film a ţării noastre, a cărei vastă experienţă a dus numele ţării noastre peste hotare, prin interpretarea din "Patimile lui Hristos" şi nu numai. Ce altă persoană putea să fie mai potrivită de atât pentru a reprezenta subiectul despre Roşia Montană, decât această actriţă de renume, cu care ţara noastră se poate mândri? Poate pentru alţii era mai potrivită Bianca Drăguşanu..
Recunosc, nu mi-a plăcut scena cu ruperea cerceilor din spot. Consider că a fost puţin dusă la extrem, iar mie mi-a creat un sentiment nu tocmai plăcut la vederea scenei. Cu toate acestea, agenţia Papaya Advertising a făcut din nou o treabă foarte bună, realizând pro bono o reclamă cu impact puternic asupra consumatorilor.
Toată discuţia despre "Roşia Montana" este un subiect foarte delicat, cu păreri diverse, însă cu un lucru nu sunt de acord: se vorbeşte prea mult despre aurul din această zonă, singurul lucru care văd că e important pentru unii şi anume cei care vor cu disperare să se îmbogăţească fără să mişte un deget, oameni care cred că acest aur li se cuvine. Dragilor, aflaţi că Roşia Montană se află în primul rând în judeţul Alba, un loc cu o puternică influenţă istorică, unde sunt locuri frumoase de vizitat: cetatea bastionară, Palatul Princiar, obeliscul lui Horia, Cloşca şi Crişan şi cu siguranţă mai sunt foarte multe locuri de vizitat şi mai ales de apreciat! Pe lângă acest lucru, Roşia Montana este prima aşezare atestată documentar din România, un loc unde coexistă suflete, ca noi toţi de altfel, ce nu trebuie ignorate. 
Aşadar, da! Ar trebui să descoperim Roşia Montană, nu aurul pe care îl ascunde...

15 iunie 2012

Un fals târg de joburi în publicitate (experiment)


Ultimele zile au fost foarte pline pentru mine, dar acum am reuşit să-mi fac puţin timp să mă revanşez. Aşa că am revenit cu o nouă postare pentru iubitorii de publicitate.
Subiectul din jurul acestui experiment este unul extrem de sensibil. Nu se vorbeşte cu uşurinţă despre el şi uneori, hai să recunoaştem, avem tendinţa de a eticheta oamenii din jurul nostru. Discriminarea (pentru că acesta este subiectul), fie că se manifestă între femei-bărbaţi, albi-negri, romi-români sau altceva, ea din păcate există mai la tot pasul. Probabil vor fi persoane care vor avea/au avut diverse reacţii vizazi de acest experiment, însă menţionez că personal nu am nimic cu nimeni. Mi-a plăcut mult ideea creativă din jurul acestui subiect şi m-am gândit să vi-l arăt şi vouă în caz că nu-l ştiaţi.
Ideea acestui experiment a venit din partea agenţiei Propaganda Advertising, din Bucureşti, care a realizat acum câteva luni un târg de joburi şi internship-uri pentru juniorii iubitori de publicitate. Totul a decurs sub forma unui interviu cu două persoane dintr-o x agenţie de publicitate, fiind filmaţi cu camera ascunsă. Ceea ce a urmat poate pentru mine a fost puţin amuzant, ca privitor, dar dacă mă aflam în pielea lor, nu aş fi avut o reacţie foarte pozitivă.


Campania antidiscriminare pentru Agenţia de Monitorizare a presei, Active Watch, are ca temă principală încurajarea performanţelor academice ale tinerilor rromi: http://www.profesionistiromi.ro/ Discriminarea romilor, un subiect nici pe departe uşor, a fost o provocare pentru creativii de la Propaganda. Insight-ul de la care s-a pornit e faptul că de multe ori afirmăm că avem cu toţii drepturi şi şanse egale, însă în momentul în care suntem puşi în faţa faptului împlinit, se cam schimbă situaţia şi îţi deschizi ochii larg.
Mie mi-a plăcut modul de abordare al celor de la Propaganda. Cu siguranţă, au făcut o treabă genială!

10 iunie 2012

Sunday Inspiration #11: Oreo


Nu ştiu cum se face, dar toate reclamele de la brandul Oreo au un grad de drăgălăşenie maxim! Nu ai cum să nu le iubeşti! Până şi sufletul cel mai de gheaţă s-ar înmuia.


Cu toate că în comparaţie cu alte branduri, poate sunt cel mai bine poziţionaţi biscuiţi şi se bucură de o publicitate care prinde din start la public, după părerea mea sunt şi cei mai delicioşi biscuiţi! Iată un tot unitar care se potriveşte brandului, lucru uşor de iubit de către consumatori.


La fiecare reclamă, Oreo ne îndulceşte vizual şi mai mult, nici nu e de mirare că riscul la diabetul sufletului e din ce în ce mai mare. :) Cred că prezenţa copiilor în reclamele Oreo are cu siguranţă un cuvânt greu de spus!


Recunosc că de fiecare dată când îmi cumpăr biscuiţi Oreo, primul lucru la care mă gândesc este ritualul biscuitelui din reclamă. :) Astfel, reclamele brandului au avantajul de a fi foarte uşor de memorat, funcţionând ca un efect de deja vu. 


Efectiv m-am îndrăgostit, am zis!

Anul acesta, brandul Oreo a sărbătorit global 100 de ani de existenţă. Îi urez la mulţi ani şi la cât mai spoturi "pufoase"!

 sursa foto: www.iqads.ro

7 iunie 2012

My love: copywriting


Încerc să evoluez mereu în ceea ce priveşte viitorul meu profesional, de aceea acum aproximativ o lună am fost admisă în comunitatea Romanian Copywriter şi în urmă cu o săptămână în echipa de redacţie. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să fac acest lucru şi sper să fie din ce în ce mai bine de acum încolo, pentru ca în viitor să ajung unde îmi doresc: să am job-ul pe care mi-l doresc, să fiu o copywriteritză înconjurată de oameni faini şi talentaţi, să evoluez pe zi ce trece în munca pe care o fac şi chiar dacă voi avea o mulţime de proiecte de finalizat, la sfârşitul zilei să-mi spun acelaşi lucru pe care mi-l spun şi astăzi: "Iubesc ceea ce fac!"

 sursa

Aşadar, pe site-ul Romanian Copywriter, articolele publicate până acum au fost:
Primul meu articol a avut foarte mare succes, fiind cel mai cel mai citit articol atunci în ultimele 7 zile, deși a fost publicat doar de o zi. Pentru asta vă mulţumesc vouă, celor care citesc RC! Tot ce îmi doresc este să vă ajute ceea ce scriu eu: poate în actuala sau viitoarea voastră meserie, la facultate sau în orice altceva mai aveţi nevoie.

Până la următoarea postare, vă urez spor la citit şi nu uitaţi:

Spor la creativitate,

4 iunie 2012

Facebook covers


Ca şi companie/firmă/brand, tu câtă importanţă acorzi paginii tale de Facebook? Dar cover-ului sau pozei de profil? Dar comunicării? 
Acestea sunt doar câteva întrebări ce vizează orice companie sau firmă din România sau din străinătate. Nu ar trebui să le ocolim, pentru că ele contribuie la imaginea pe care o companie şi-o formează în mediul on-line.
După un mic research, aşa cum puteţi vedea şi mai jos, unele companii sau branduri au ales să ţină cont de promovarea lor în on-line, iar trendurile din social media par să le convină, să le favorize imaginea. Este foarte important să ţii pasul cu ele, altfel vei fi luat în vizor nu tocmai în cel mai pozitiv mod. Comunicarea pare să fie floare la ureche pentru ei, dacă observăm cifra de utilizatori. Atâta timp cât opinia şi feedback-ul consumatorilor sunt importante pentru ei, awarness-ul este cu siguranţă asigurat.

Aşadar, am selectat câteva cover-uri de pe fanpage-urile brandurilor pe care le iubim şi pe care le urmărim cu interes în on-line.


















1 iunie 2012

To share or not to share?


"Să împărţim sau să nu împărţim?" Asta e marea întrebare! :) 
Iată că acest cuvânt "share" ne poate duce cu gândul şi la altceva, decât la Facebook. "The Share Experiment" este o campanie creativă pusă la cale de Action against Hunger din Spania, Acción contra el Hambre ( ACF International). Problema de la care s-a pornit: 3.5 milioane de copii mor anual din cauza înfometării acute. Scopul campaniei este de a studia comportamentul unor copii, puşi în faţa unei experienţe de inegalitate. Dintre cei 20 de pitici participanţi la acest experiment, toţi au ajuns la concluzia că a împărţi mâncarea cu cel de lângă el, fără să-l cunoască, este un lucru absolut normal. Cred că ei sunt dovada cea mai vie a faptului că bunătatea şi sufletul lor curat nu cunoaşte graniţe şi nu cunosc noţiunea de egoism. 


Dacă până şi copiilor li se pare normal să împărtă, noi de ce nu am face-o? 
În urma acestui experiment cu rezultate cât se poate de clare, organizaţia socială a concluzionat: "There is a solution to hunger, we just have to learn to share" (="Există o soluţie împotriva înfometării, trebuie doar să învăţăm să împărţim cu ceilalţi"). 
Şi pentru că endorsement-ul este la modă în publicitate, organizaţia a apelat şi ea la ajutorul unor oameni cunoscuţi. Răspunsul lor a fost da, vor să împartă şi ei: actriţa de origine spaniolă Paz Vega, Alejandro Sanz (probabil îl ştiţi din featuring-ul cu Shakira), bucătarul spaniol Ferran Adrià, etc.
Per total, o idee foarte bună, iar experimentul - o lecţie de viaţă! :)

Acestea fiind zise, urez la mulţi ani de 1 iunie tuturor copiilor mai mici sau mai mari, celor cu suflet frumos de copil, captiv în copilărie sau cu dor infinit de ea, celor cu zâmbet sincer de copil şi îndrăgostiţi de lucruri simple. :)

Spor la creativitate şi la cât mai multe zâmbete,
copywriteritza

Disqus for Copywriteritza