25 iunie 2012

Jocurile Olimpice de la Londra 2012


Acum ceva timp, vorbeam aici despre o campanie publicitară care a stârnit atâta buzz în online, încât a reuşit schimbarea percepţiei asupra românilor în mediul online. Azi, voi continua postarea de atunci, cu această postare în care este vorba despre recunoaşterea valorilor naţionale. Voi vorbi despre un om, un talent, o gimnastă care la vârsta de 14 ani a uimit o lume întreagă.

Când am fost mică, am făcut câţiva ani buni de gimnastică. Mama s-a uitat la mine, mică şi subţirică fiind, şi a constat imediat: "Gimnastica e de tine!" Astfel, am păşit într-o lume artistică, frumoasă, dar grea în acelaşi timp, deoarece dacă nu luptai să faci performanţă nu ajungeai nicăieri. Aşadar, alte fete la fel ca mine se luptau cot la cot să facă performanţă, să poată să ajungă în primul rând la un concurs local, dacă aveau noroc poate şi naţional, iar mai apoi să se antreneze ca să ajungă acasă învingătoare. Ca în orice sport, gimnastica cere multă muncă, antrenament şi concentrare, astfel că trebuia să faci din ea o prioritate în viaţa ta. Gimnastica nu e hobby, e dedicare. Dacă nu, mai bine te apuci de şah. Pe atunci, chiar dacă eram mică şi nu realizam foarte multe, antrenoarea ne povestea despre Nadia Comăneci şi realizările ei. Pentru mine, Nadia era un om MARE, un adevărat exemplu de urmat şi de fiecare când auzeam pe cineva vorbind despre ea, tăceam şi ascultam cu atenţie.

sursa foto

Iată că acum, după 36 de ani de când Nadia Comăneci a fost prima gimnastă care a obţinut nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică, încă mai aud vorbindu-se de ea. Şi acest lucru mă bucură, deoarece cred cu tărie că România nu este numai despre un învăţământ prost, un sistem medical slab sau un mediu politic corupt, cred că România este şi despre talent, performanţă, creativitate. România nu este numai un cer acoperit de nori cenuşii, ea poate fi şi curcubeul de după ploaie. Mă aflu în categoria de persoane care încă mai cred că România poate, că are şi altceva de oferit înafară de scandaluri mediatice de cea mai joasă speţă şi circ politic interminabil. Din România, fac parte şi oameni talentaţi, oameni care ne fac mândri că suntem români, iar una dintre acele persoane este Nadia Comăneci. În anul 1976, la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, gimnasta a câștigat trei medalii de aur ( la individual compus, bârnă și paralele inegale ) şi nu s-a oprit la succesul de atunci. Indiferent de rezultat, nu trebuie să te opreşti din drumul pe care ai pornit, pentru că aşa cum spune şi Nadia: "În sport, când greşeşti trebuie să te ridici şi să o iei de la capăt până reuşeşti să faci ce ţi-ai propus.''

Paralele inegale

Bârnă


Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Atena în 2004, Nadia a apărut în campania publicitară "Impossible is nothing" a brandului Adidas, prin care au selectat sportivi de top din întreaga lume cu scopul de a-şi împărtăşi experienţele personale din sportul practicat. Un exemplu bun de brand endorsement foarte motivant!


Foarte curând, pe data de 27 iulie 2012, vor reîncepe Jocurile Olimpice în frumosul peisaj londonez şi le urez mult succes fetelor noastre! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza