Se afișează postările cu eticheta Gabriel Brănescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gabriel Brănescu. Afișați toate postările

20 iulie 2012

Copywriting în reclamele româneşti



Jobul de copywriter, pe lângă creativitate şi imaginaţie, presupune şi abilitatea de a fi versatil, deoarece mediile pentru care vei scrie vor fi diferite. Spre deosebire de exprimarea în scris, reclama TV necesită o întreagă poveste, construită până la cele mai mici detalii, pe care copywriterul trebuie să le surprindă cât mai bine. 

 
La fel ca şi în cazul reclamei scrise, spotul trebuie să înceapă de la ideea de bază, care să evolueze fluid pe parcursul reclamei prin desfăşurarea unor acţiuni. Există spoturi care nu au foarte mult text, dar care au avut un grad de memorabilitate foarte ridicat. Textul simplu, dar cu o notă comică, a fost realizat astfel încât să transmită beneficiile produsului respectiv, iar consumatorul a reuşit să înţeleagă mesajul.


Majoritatea reclamelor beneficiază de un VO ( voice over ) care citeşte textul şi introduce consumatorul în povestea reclamei respective. Anumite reclame au un text foarte lung, însă datorită faptului că textul relatează cu exactitate povestea, într-o manieră clară şi logică, spotul capătă relevanţă pentru telespectatori. 


Sunt totuşi şi excepţii, de exemplu o reclamă mai veche de la Dorna, care datorită fundalului muzical, a imaginilor de efect şi cuvintele-cheie raportate foarte bine la imagini, a reuşit să se diferenţieze lejer de competiţie şi să transmită sentimente consumatorului.


Cu toate că este responsabilitatea regizorului, este foarte important ca muzica din spot să fie bine aleasă, să fie în armonie cu povestea reclamei în sine, pentru ca rezultatul să confere impresia unui tot unitar. Gabriel Brănescu spunea în cartea sa “Dă-mi banii tăi. Metoda de copywriting” că muzica şi efectele sonore reprezintă jumătate dintr-un spot. Un exemplu relevant ne este oferit de reclamele de la Orange, care au în general un fundal muzical foarte bine ales.


Aşadar, copywriting-ul în reclame este la fel de important ca şi cel din afişele publicitare. Prin urmare, munca dintre copywriter şi regizor trebuie să fie complementară, astfel încât spotul să capteze atenţia şi să transmită anumite sentimente consumatorilor.

Acest articol este preluat şi pe site-ul Romanian Copywriter.

2 martie 2012

O zi de vineri


Am impresia că săptămâna trece ca fulgerul pe lângă mine, dar.. sunt bucuroasă când pot spune că nu a trecut în zadar!
Azi am fost entuziasmată, dar nu cu gândul de a merge la poștă, ci la ideea de a-mi ridica cartea trimisă de la București, pe care mi-am dorit-o de mult timp. Stați așa, că nu a fost tocmai ușor. Merg eu la poștă, ca tot omul, salut civilizat, la fel de "civilizat" (nu) mi se răspunde înapoi și prezint buletinul, cu intenția de a ridica un colet. Domnișoara, mai degrabă doamna respectivă, se agită puțin pe acolo și se uită de 2 ori la buletinul meu, să fie sigură că nu greșește ceva. După care, îmi dă replica cu nonșalanță: "Numele nu-l aveți complet pe colet, pe flotant apare Taberei nr. 3, nu Taberei nr. 4. Îmi pare rău, nu puteți ridica coletul." Asta după ce, persoana din fața mea a primit același răspuns tăios și a întâmpinat aceeași dificultate. În acel moment, am auzit în jurul meu muzica din surdină de la Worms Armageddon, în momentul în care "lovești" o râmă: "Aleluia!" Degeaba i-am spus că subsemnata, are doar o simplă carte nu acte importante ce țin de viitorul țării noastre și nu din vina mea nu-mi apare numele complet pe colet. Să fim serioși, nu e prima dată când comand o carte. Încercările au fost în zadar. Abia după ce am plecat, am realizat câte puteam să-i spun eu doamnei respective, printre care faptul că de 2 ani nu mai este obligatoriu flotantul, de exemplu. Pe această cale, țin să transmit o urare de bine Poștei Române și funcționarilor săi publici pentru eficiența de care dau dovadă. Vă mulțumim anticipat! NOT!
După ce mi-am rezolvat treburile prin oraș am mers la Librăriile Humanitas, pentu a căuta cartea respectivă, că aici voiam să ajung de fapt și lucky me, am găsit-o! Dă-mi banii tăi. Metoda de copywriting, iar meritul îi aparține lui Gabriel Brănescu.


 Această carte e primul manual de copywriting din România, realmente de folos, după cum spune însuși Gabriel Brănescu. Cine e acest distins domn? Întâi de toate are experiență în advertising de 12 ani și în prezent, are propria sa firmă de publicitate, Badcat_. Pe lângă asta, predă la SNSPA curs de copywriting. Jos pălăria! Iar dacă vrei să citești un interviu cu el despre industria asvertising-ului din România, take a look here
De abia aștept să citesc cartea și apoi, o să revin cu un review! :)


Disqus for Copywriteritza