Se afișează postările cu eticheta circulatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta circulatie. Afișați toate postările

3 iunie 2013

O campanie socială dedicată şoferiţelor


Am scris pe blog în nenumărate rânduri despre campaniile sociale, în special cele legate de atenţia de care trebuie să dăm dovadă la volan. Îmi plac campaniile sociale, datorită faptului că pledează pentru o cauză socială reală, care implică în acest caz viaţa umană. Fie că este vorba de a nu scrie texte la volan, grija sporită pe care trebuie să o avem pe timp de noapte sau alte situaţii, atenţia la volan ar trebui să fie in permanenţă menţinută la un grad ridicat. Indiferent de subiect, ce ar mai fi nou de spus şoferilor pentru a le atrage atenţia? Ce ar mai putea fi implementat pentru a le mări atenţia şi a-i pune pe gânduri?

De data aceasta, campania se adresează publicului feminin atât de controversat când vine vorba de a conduce o maşină. Ştim cu toţii atracţia femeilor pentru cosmetică, iar aceasta nu este neglijată nici măcar la volan. De ce nu ai face asta când aştepţi la semafor? Însă, multe femei aleg să se machieze atunci când conduc, lucru care pune în pericol atât viaţa lor, cât şi a celorlaţi participanţi la trafic. Este un nou semnal de alarmă, însă dedicat şoferiţelor, deoarece poate duce la neatenţie în timpul condusului. Şi atunci, cum să le spui şoferiţelor că este periculos să se machieze la volan? Cum le-ai putea atrage atenţia, într-un mod creativ?


Agenţia de publicitate Publicis impreună cu brandul MINI Cooper din Mexic (love it!) au realizat campania "Don't make up and drive". Pornind de la ideea că există un loc anume pentru orice, campania s-a desfăşurat în unul din locurile cele mai frecventate de femei: baia publică. Astfel, dispozitivele pentru săpun au fost înlocuite cu airbag-uri care pur şi simplu explodau la un moment dat. Surpriza din toaletele publice a stârnit aşadar reacţii pe măsură. Intenţia a fost de a conştientiza populaţia feminină că o mică neatenţie poate fi fatală. Aşa că de ce ai face acest lucru, când există alte locuri şi momente pentru a-ţi reîmprospăta machiajul? 


MINI nu este singurul care doreşte să atragă atenţia şoferiţelor privind condusul prudent, VW fiind un alt brand care a lansat în trecut o campanie privind neatenţia femeilor la volan.

Ce părere aveţi de această campanie? Credeţi că mesajul va fi urmat de domnişoarele şi doamnele care conduc?

Spor la creativitate,

13 aprilie 2012

O nouă campanie pentru prevenirea accidentelor rutiere


Pe parcurs, am mai avut subiectul acesta de discuţie aici şi aici, iar de data aceasta campania vine tocmai din Ucraina.
Rezultatele campaniei şi întregul experiment în videoclipul de mai jos:


Cred că e o idee destul de bună, poate nu e wow sau super creativ, însă funcţional, cu şanse extrem de ridicate ( aparent ) de reuşită. Ceea ce e bine. Ceea ce înseamnă că a fost un experiment de succes, care şi-a atins scopul principal şi s-a viralizat repede. Cu prezenţa fantomei respective pe trecerea de pietoni, nu mai ai nici un motiv să nu reduci viteza!
Se pare că fantomele sunt şi ele bune la ceva! :)


Vă doresc sărbători frumoase şi spor la creativitate,

18 februarie 2012

MADD


MADD Edmonton&Area ( Mothers Against Drunk Driving ) din Canada este o agenţie care luptă împotriva condusului "defectuos" şi sprijină victimele accidentelor rutiere. Pe acest site de publicitate, am dat peste o campanie de-a lor, lansată în luna noiembrie a anului trecut.

 

Nu e prima dată când dezbat această temă, de campanii de prevenire a accidentelor rutiere vă vorbeam şi într-o postare anterioară. Subiectul şi problematica în sine mi-a captat interesul de mai demult, deoarece este o realitate şi trebuie tratată ca atare. Această campanie socială a fost implementată de agenţia canadiană de publicitate Free, care se promovează foarte interesant. Dacă intraţi pe site-ul lor le puteţi vedea oferta. Primii 100 de oameni care apelează numărul de telefon afişat, beneficiază de ofertele agenţiei de publicitate GRATUIT.


Sloganul ales este "Impaired driving tears families apart" ( tr. "Condusul defectuos dezbină familii", o traducere cât de cât apropiată ). Chiar dacă acest slogan nu este extrem de original, până la urmă el exprimă o realitate, chiar asta se întâmplă! Mesajul ( cum apare şi în afişul de mai sus prin acea imagine ) nu este ales aleatoriu, ci este susţinut de faptul că în Canada, aceste stickere sunt puse pe geamul din spatele maşinilor şi reprezintă un simbol al cargoului maşinii respective.


Spotul este simplist, dar impactul emoţional este foarte puternic, pentru că ilustrează prin desene grafice povestea unui posibil accident. Per total îmi place ce a ieşit!
În general, dar mai ales în perioada asta grea de iarnă, mare atenţie la condus!

16 septembrie 2011

"Atenție, începe școala!"


.. "Reduceți viteza!" Acesta este mesajul unei noi campanii de prevenire a accidentelor rutiere, conceput de Primăria Alba Iulia, în colaborare cu firma Toskana Garten . 




Tonalitatea este bună: de prevenție, de avertizare, asta pentru că trebuie să fie consistentă cu identitatea grupului țintă și cu conținutul mesajului. Canalul ales este iarăși unul eficient, pentru că șansa de a recepta mesajul este de 100%. Șoferii trebuie să conștientizeze că odată cu începerea noului an școlar, numărul pietonilor se mărește semnificativ, iar atenția este esențială în acest caz! Nici nu puteau alege un moment mai bun decât acesta. Șoferii trebuiau atenționați cumva că vacanța de vară s-a încheiat, iar piticii s-au întors la treabă. Îmi place ce a ieșit! Ideea acestei campanii este de a amplasa 7 bannere de mari dimensiuni în mai multe zone din orașul Alba Iulia, iar pe lângă asta, realizarea unor materiale cu scop informativ.
Ce îmi place cel mai mult la aceste campanii? Este o temă socială care poate susține o mie de idei, poate transmite sentimente puternice, iar cele mai multe idei chiar pot fi implementate. Mesajul transmis este  emoționant, șocant și te face să reacționezi: Băi, trezește-te! Fă ceva! Zâmbesc când mă gândesc că la astfel de teme sensibile și noi putem avea idei creative. Uite că se poate!


Între timp, am găsit o altă campanie românească ( e de bine ), de data aceasta pentru prevenirea consecințelor alcoolului la volan și care îmi place foarte mult. Campania este organizată de Poliția Română și Grupul Alexandrion Romania.



Alte campanii impresionante de dincolo, împotriva vitezei la volan și pentru folosirea centurii de siguranță: 










Disqus for Copywriteritza