Se afișează postările cu eticheta rom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rom. Afișați toate postările

24 februarie 2013

Sunday Inspiration #14: ultimele noutăţi din publicitate


Mi-a fost dor să vă scriu despre inspiraţia de duminică, iar cu postarea de azi sper să mă revanşez. Pentru această duminică, m-am gândit la o retrospectivă a noutăţilor din publicitate din ultimele zile. Unele au devenit virale, altele au impresionat prin originalitate şi creativitate, două elemente care captează atenţia publicului şi care ajută foarte mult în procesul de promovare al unui produs.

Încep cu Heineken, un brand care nu m-a dezamăgit până în prezent şi care ne-a surprins plăcut de fiecare dată. Acest brand îmi trezeşte numai amintiri plăcute, pentru că a ştiut cum să se imprime în memoria consumatorilor, fără a abuza. Recent, Heineken a scos un post liber la bătaie, care a strâns 1734 de candidaţi. Cu toţii ştim cum se desfăşoară majoritatea interviurilor de angajare: întrebări standard, răspunsuri parcă deja pregătite, un dialog banal angajator-candidat, etc. Prin clipul de mai jos, brandul a răspuns creativ la următoarea întrebare: ce-ar fi dacă interviurile de angajare nu ar mai fi atât de comune şi banale?




Brandul Durex UK a realizat un spot online care să promoveze gama "Intensely Close", sub sloganul "the closer you get, the more intense it feels." De-a lungul timpului, brandul ne-a prezentat modalităţi creative de promovare a acestui produs, fiind o categorie care cere prudenţă şi impune anumite limite în comunicare. Şi de data aceasta, brandul a dat dovadă de creativitate, alegând un insight care nu mi-a trecut prin minte până acum: cum parcăm eficient o maşină de dimensiune mai mică. :)


Următorul brand care a adus ceva nou consumatorilor recent este Nivea şi care a pornit de la cuvântul "stres." Pentru lansarea noului deodorant Stress Protect, brandul a iniţiat o activitate neconvenţională, care s-a desfăşurat în sala de aşteptarea a unui aeroport din Germania. Câţiva oameni au fost supuşi testului Nivea, denumit "The Stress Test." Pe mine filmuleţul m-a ţinut cu sufletul la gură, ce să mai zic de săracii oameni. O acţiune inovativă şi creativă!




Mai mult, pe pagina de Facebook Nivea UK, brandul a lansat un filmuleţ interactiv pentru promovarea online a gamei NIVEA Stress Protect. Despre ce e vorba? Cel care vizionează aplicaţia, decide ce se va întâmpla la prima întâlnire a celor două persoane la restaurant. Aplicaţia a fost creată cu ocazia zilei de Valentine's Day şi are până în prezent peste 178.000 de vizualizări. Trailerul îl puteţi vedea mai jos, iar ca să vizionaţi aplicaţia, accesaţi următorul link: http://www.youtube.com/niveauk.




Brandul Nike Japan a lansat o aplicaţie care a pornit din online şi care a continuat în offline. Practic la fiecare like primit pe Facebook, persoana respectivă alerga. Această aplicaţie nu numai că a însemnat şi o intensă promovare a brandului, care a stârnit buzz, dar a reprezentat şi o încurajare pentru utilizatori de a face sport. (după cum îndeamnă şi titlul filmuleţului "Run like me")


ROM Autentic a lansat o ofertă promoţională in store de promovare a vânzărilor, de Dragobete. Fiind un brand românesc, era de aşteptat să vină cu ceva nou, mai ales în această zi dedicată iubirii. Puteţi afla mai multe despre promoţie şi magazinele participante aici. Ca şi o paranteză, am încercat noul Rom cu stafide, care este foarte foarte bun şi mai trebuie să încerc varianta cu biscuiţi. Vouă ce sortiment vă place mai mult?



Sursa foto: Facebook
Spor la creativitate,

23 noiembrie 2012

O ţară, 19 milioane de ambasadori


Anul trecut, am susţinut sus şi tare campania "Românii sunt deştepţi" a celor de la ciocolata ROM, drept urmare cu toţii am ajutat la schimbarea imaginii României pe Internet, ceea ce m-a bucurat. Cu toate că trecem prin vremuri gri, ca să nu zic negre, sunt totuşi multe lucruri care să ne facă mândri de ţara noastră.


În urma unui articol scris de Manafu, am zis că trebuie să revin pe blog şi să vă spun că acea campanie continuă şi anul acesta, cu un nou mesaj. Mesajul de la care au pornit creativii de la agenţia McCannes Erickson este că toţi românii pot fi numiţi ambasadorii României, pentru faptul că ne-am născut aici, vorbim despre ţara noastră cu oamenii pe care îi întâlnim, scriem despre ea pe bloguri sau învăţăm în şcoli despre minunăţiile ce se ascund aici şi pe care trebuie să le descoperim. Prin această campanie, fiecare dintre noi poate deveni ambasadorul României pe Internet, prin susţinerea pe bloguri, sau reţelele sociale (găseşti kit-ul ambasadorului aici). Anul trecut am dovedit că se poate de ziua naţională, aşa că nu e greu să ne unim încă o dată pentru un lucru frumos care să răsune pe Internet: da, românii sunt deştepţi foc!

Am vorbit în nenumărate rânduri pe blog despre România, în special despre Cluj, dar azi vreau să vorbesc despre un loc incredibil pe care l-am descoperit în vizita mea din 2007 la Câmpina.

SINAIA

Castelul Peleş (reşedinţa de vară a regilor României), castelul Pelişor, cota 1400 sunt doar câteva din minunăţiile pe care le găsiţi dacă vizitaţi Sinaia. De fiecare dată când mă uit la poze, oftez şi îmi doresc să revin într-o zi pe acolo, să mă bucur din nou de peisajul acela care îţi taie respiraţia.







V-am arătat doar o mică parte din ce am vizitat şi locurile care mi-au plăcut cel mai mult. Făcând abstracţie de look-ul meu de atunci, vă recomand cu căldură să vizitaţi cât mai multe locuri din România, pentru că vorba aia, chiar avem cu ce!

Weekend plăcut şi spor la creativitate,

20 iunie 2012

A început Cannes Lions 2012


Un festival foarte important pentru industria publicitară din întreaga lume, iar o parte din câştigători au fost deja anunţaţi.
Anul trecut, campania "Noul ROM" a generat cu siguranţă foarte multe controverse, creând un buzz în on-line şi off-line parcă interminabil. Cu această campanie extrem de reuşită după părerea mea, care nu mi-a lezat absolut deloc orgoliul "naţional", agenţia de publicitate McCann Erickson a adus acasă 9 trofee. Nu a fost de ajuns, pentru că obţinerea unui premiu îţi recunoaşte munca, dar nu înseamnă că munca ta se opreşte aici. La sfârşitul anului trecut, undeva pe la jumătatea lunii noiembrie, brandul ROM a lovit din nou cu o nouă campanie de efect: "Românii sunt deştepţi", cu care a reuşit să schimbe imaginea ţării noastre cel puţin pe Internet, dacă nu chiar şi în off-line. Anul acesta la Cannes Lions, festivalul internaţional de creativitate, se pare că Franţa le-a adus din nou noroc creativilor de la McCann şi au reuşit să câştige Silver Lion la Categoria Direct Lions – Best Low Budget Campaign, pentru campania "Românii sunt deştepţi". Iată că "old things remain old" nu mai este valabil şi un brand tradiţional românesc poate să ţină pasul cu noile tehnologii, dacă are o strategie bine închegată.
Pe lângă brandul românesc ROM, a venit rândul şi unui alt brand să ne facă mândri: Enel România, o campanie producătoare de energie electrică. Saatchi & Saatchi este agenţia de publicitate care a realizat campania "Plant the bill" pentru acest brand, cu scopul de a convinge consumatorii să treacă pe modalitatea electronică de plată, reuşind să câştige bronzul la categoria PR Lions. Nu a fost o campanie wow, însă probabil spotul a avut eficacitate încât să producă suficient awarness.


După atâtea reuşite în publicitatea românească, îmi pare că publicitatea românească e ţara minunilor. :)

Un alt premiu important din categoria Creative Effectiveness a fost câştigat de brandul universal Unilever, o multinaţională care şi-a lăsat amprenta cu campania "AXE Excite". Mi-a plăcut enorm de mult ideea lor, cu îngerii care cad din cer. Îmi place că nu au rămas la clişeul cupidon şi săgeţile lui cu inimioare şi au mers mai departe de atât, folosindu-se din plin de creativitate.


Îmi place abordarea foarte reală a reclamei, iar fundalul muzical este foarte bine ales şi pare desprins din Rai. Apare şi un simbol, acela când îngerii practic îşi distrug aura, renunţând la lumea cerească pentru a savura o lume addictive, unde bărbaţii sunt irezistibili când folosesc AXE.
O altă reclamă AXE, uşor amuzantă, duce povestea primului spot puţin mai departe şi înfăţişează relaţia cotidiană dintre un pământean şi un înger. Din câte observăm, nu este deloc uşor. :)


Voi ce părere aveţi de câştigători?

Disqus for Copywriteritza