13 noiembrie 2012

Primele impresii de la PRBeta (1)


Am revenit ca să vă povestesc impresiile mele de la workshop-urile PRBeta, versiunea de Cluj. Am zis să încep gradat, într-un mod eficient şi să povestesc aici despre workshop-uri, din două în două zile. 

Workshop-urile se desfăşoară la City Plaza Hotel, pe parcursul a câte 4 ore, astfel încât a existat o parte de teorie şi de practică care au fost integrate foarte bine în aceste ore. Până acum, pot să spun că mi-au plăcut foarte mult toate sfaturile şi trucurile speakerilor mi-au oferit un imbold în ceea ce priveşte planurile mele profesionale. 

Să o luăm cu începutul, zic.

1. Prima zi - Alexandru Negrea


Alex Negrea este un specialist în tot ce ţine de social media şi în special de Facebook, ajutându-ne cu informaţii utile şi valoroase pentru o utilizare eficientă a acestei reţele sociale. Având şi eu câteva colaborări în social media, mi-am făcut o idee generală despre cum funcţionează lucrurile. Clienţii cred că promovarea pe Facebook şi pe celelalte reţele sociale, nu implică foarte mult efort din partea unui Specialist Social Media şi cred că oricine poate administra aceste conturi, fără nici o problemă. Însuşi Alex Negrea ne-a confirmat la workshop faptul că nu oricine se poate ocupa de aceste reţele sociale, implicând cunoştinţe vaste şi un research solid în fiecare zi. Mai mult de atât, dacă te ocupi de aceste conturi, trebuie să o faci 100%, neavând şi alte ocupaţii/responsabilităţi pe lângă. 


Un alt lucru de care m-am "lovit" pe parcurs, a fost mentalitatea tradiţională a clientului. Acesta avea aşteptări foarte mari, crezând că peste noapte va avea notorietate pe Facebook, fără să investească absolut nimic şi fără a accepta idei legate de posibile concursuri sau campanii. Alex mi-a confirmat credinţele: Facebook este un tool pe care îl foloseşti pe termen lung, ca să construieşti comunitatea contului tău; tot ce ţine de Facebook este legat de costuri, pentru că aduce rezultate în timp. O pagină de companie care porneşte de la zero, nu va rezista dacă nu e în permanenţă administrată ( social media=constanţă ) şi dacă nu se investeşte de la bun început în ea, chiar dacă este vorba despre un buget minim.

Un lucru foarte important de reţinut este că nu trebuie să analizăm consumatorii din perspectiva sistemului nostru de valori.

Mai multe informaţii despre social media, puteţi citi pe blogul lui Alex Negrea.

2. A doua zi - Corina Săftescu

sursa: arhivă personală

Cel de-al doilea workshop a fost ţinut de Corina Săftescu, cea mai entuziastă şi energică persoană de până acum, observându-se cu uşurinţă pasiunea ei pentru comunicare. Mai mult ca sigur este iubită de foarte mulţi studenţi cărora le predă la Timişoara.

După o teorie bine pusă la punct despre ce presupune un plan de comunicare, am luat cu toţii parte la cel mai challenging exerciţiu de până acum: a trebuit să concepem un plan de comunicare pentru Biserica Ortodoxă Română, în principal cu componentă în online. :) Am râs, am muncit, ne-am întrecut cu toţii în idei creative şi neconvenţionale, drept dovadă faptul că am intrat de multe ori în prelungiri. :)

sursa de la colegul meu Bogdan

Deocamdată atât am vrut să vă povestesc, revin zilele următoare cu alte noutăţi de la workshop-urile PR Beta, pe care vi le recomand cu mare căldură!

Spor la creativitate,

2 comentarii:

Disqus for Copywriteritza