4 ianuarie 2014

Pentru un nou an


Prea devreme pentru somn deşi este ora 2, prea devreme pentru ciocolata delicioasă din frigider (sau prea târziu) şi cu toate acestea, momentul potrivit pentru acest articol. Pentru mulţumirile aduse anului 2013. El, care prevestea veşti proaste şi totuşi, a fost cel mai bun an din viaţa mea.

Poate pare mult spus pentru tine, cel care citeşti aceste rânduri, însă este recunoştinţă pentru tot ce mi s-a întâmplat din Ianuarie anul trecut încoace. De atunci, am lăsat frica şi grijile deoparte şi am strâns tot curajul pe care nu credeam că-l mai am, că l-am pierdut undeva în copilărie. Am reuşit să depăşesc graniţa personală, să trec peste acea linie permisă pe care mi-am trasat-o fictiv. Mă întreb şi astăzi cum am reuşit să fac asta şi pur şi simplu zâmbesc. Se pare că am putut. Se pare că pot. Probabil sunt eu, sau doar sufletul de copil din mine care de abia aşteptă să iasă la suprafaţă cu orice ocazie. Da, am fost un copil "cuminte" tot anul şi am primit lucrurile pe care nu credeam că le voi primi prea curând: jobul dorit, experienţe şi poveşti noi, amintiri din locuri noi, iubire necondiţionată şi un viitor promiţător, pe care de abia aştept să-l gust cu adevărat. Aşa cum am făcut şi în acest an: am gustat din plin tot ce mi s-a oferit!


Curajul este cuvântul care m-a caracterizat în anul 2013. Mi s-au întâmplat atât de multe lucruri pentru care am avut nevoie de mult curaj. Credem că suntem singurele persoane care îşi cunosc cu adevărat propriul eu, însă rămânem surprinşi în faţa unor fapte având un curaj poate inexplicabil. Cu siguranţă, fiecare dintre noi are suficient curaj de a face un lucru pe care nu l-a mai făcut niciodată, curaj pentru a rosti cuvintele de care ne este probabil frică. De ce nu am avea curaj mereu? Prezentul este aici şi este păcat să nu fie trăit din plin. Aşadar, fă o pauză şi caută adânc în suflet curajul tău. Este undeva acolo, sunt convinsă, doar că uneori mai uităm de existenţa lui şi nu-i dăm atâta importanţă. Găseşte-l şi nu-i mai da drumul niciodată.

Tot ce îmi doresc este să am în continuare acest curaj care m-a făcut fericită şi împlinită în ultimul an. Vreau să trăiesc din plin cu curaj!

sursă foto: Pinterest

Vă doresc tot ce-i mai bun în noul an,


11 decembrie 2013

Dăruieşte emoţii


Să dăruieşti un cadou nu este tocmai un gest uşor, dar cu siguranţă este cel mai sincer gest pe care îl poţi face unei persoane dragi. Un cadou poate reprezenta un gest de recunoştinţă, un prim pas spre iertare, o dovadă de iubire sau pur şi simplu o reamintire a faptului că persoana respectivă ocupă un loc special în viaţa ta. 


De cele mai multe ori cuvintele pot păcăli, iar oamenii nu sunt mereu pregătiţi pentru a fi dezamăgiţi. Ne scoatem scutul de protecţie tocmai în cele mai nepotrivite momente şi ieşim în lume descoperiţi, fără să ne mai gândim la posibilitatea de rănire emoţională. Însă faptele exprimate prin diverse gesturi nu au cum să eşueze niciodată. Şi de cele mai multe ori, este exact gestul de care avem nevoie în acel moment. 

Să dăruieşti din inimă un cadou, înseamnă să-ţi dezvălui sinceritatea. Să-ţi laşi măcar o dată acel scut de protecţie acasă în mod conştient şi să fii sincer în faţa persoanelor dragi. Să dăruieşti emoţii, fără a cere nimic în schimb. Trebuie să recunosc că dăruirea unui cadou nu este un lucru uşor. Înseamnă să cunoşti firea persoanei respective, să-i accepţi personalitatea, să-i cunoşti sau să-i anticipezi dorinţele prin prisma laturilor personale. 

Şi cât de "greu" poate fi să cunoşti o persoană? Cred că niciodată nu o să putem cunoaşte cu adevărat pe cineva, nici în câteva luni, dar nici în câţiva ani. Cu toate acestea, trebuie să fii existat măcar un moment în care persoana respectivă şi-a deschis sufletul, fără să vrea sau poate chiar în mod conştient şi tocmai tu ai avut norocul să fii în acel moment invitat de onoare la un moment de sinceritate. Chiar şi pentru câteva minute.

Pentru acele momente de sinceritate în care ţi-ai deschis sufletul şi mi-ai permis să intru, am rămas acolo şi nu am mai vrut să mă reîntorc. Iar astăzi, magazinul Borealy.ro mi-a oferit ocazia de a-ţi alege cel mai frumos cadou de sărbători. 


Pentru gusturile tale rafinate, am ales acest set elegant care cred că ţi s-ar potrivi de minune. O sticlă de vin roşu franţuzesc Richaumont Bordeaux care cu siguranţă îţi va aduce zâmbetul pe buze, completat de un portofel elegant, o eşarfă şi un papion de Grazie Filipeti. Un cadou special şi rafinat care te va face fericit.

Şi în caz că te întrebai ce cadou îmi doresc de sărbători, lista este deja pe buzele tale gata să le înşire. Sunt convinsă de asta. Dar permite-mi să-ţi spun că îmi doresc să completezi lista cu acest cufăr de ciocolată, pentru că ciocolata reprezintă dependenţa mea, după tine evident. :)



Din suflet,

31 octombrie 2013

Cum au sărbătorit brandurile Halloween


Cu toţii ştim ce presupune această sărbătoare care a luat naştere în America. Numele provine de la "All Hallows'Even", aceasta fiind numele sărbătorii creştine a sfinţilor la americani.

Halloween a început să fie din ce în ce mai prezent în multe medii, cât şi domenii precum vestimentar, culinar, frumuseţe, handmade etc. Publicitatea evident că nu a scăpat de nebunia acestei sărbători, care îmbracă brandurile în haine de sărbătoare chiar şi pentru o zi. Este suficient cât să atragi atenţia, în mod inteligent desigur. 

În social media nu este greu să te faci observat cu un minim de implicare, precum un design grafic de bun simţ sau un strop de creativitate în funcţie de brand. Unele branduri au pornit dintr-o joacă ( M&Ms, Tic Tac, McDonald's, Snickers), altele şi-au pus serios imaginaţia la contribuţie şi au realizat printuri creative de promovare. Alte branduri au lansat promoţii cu limită de timp ( F64, eMag ), dar acestea au fost mai puţine. Cu toate că este o sărbătoare americană, brandurile româneşti au profitat de popularitatea acestui manifest şi au decis să "fure" meserie de la cei mai buni. Şi au de la cine învăţa, veţi vedea şi voi puţin mai jos. 

Un mic research ca să vă bucuraţi vizual de idei proaspete de publicitate cu iz de Halloween. Aşadar, vă invit să vedeţi cum s-au promovat brandurile pe Facebook cu ocazia acestei sărbători. Enjoy!


Booking.com








MINI Cooper




Maglite



F64



eMag



Joker



Crayola


Nescafe




Pepsi




McDonald's



Heinz




Fan Brânză




Burger King



Oreo



Nutella







Snickers






M&Ms România





M&Ms US



Tic Tac





sursa: Facebook

Voi ce părere aveţi de metodele de promovare ale brandurilor?


Spor la creativitate,

Disqus for Copywriteritza