9 martie 2013

Tu cum vezi frumuseţea?


"The beauty is in the eye of the beholder" (tr. "Frumuseţea este în ochii celui care priveşte") este primul citat pe care mi-l amintesc de la orele de engleză şi pe care nu o să-l uit. Chiar dacă este un subiect mult prea dezbătut de ani de zile, totuşi ar fi bine să punctăm nişte lucruri. 

Frumuseţea este percepută diferit de fiecare persoană în parte: depinde de educaţia primită, de anturaj şi într-un final, de alegerile personale. Ştim cu toţii că televiziunea şi presa ne oferă o imagine distorsionată în ceea ce priveşte frumuseţea adevărată. A trecut vremea în care credeam că modelele de pe Fashion TV sunt perfecte şi ne doream să fim exact ca ele. Dacă ar fi să ne luăm după ce scrie în tabloide, sau după ce vedem dincolo de sticlă, probabil am ajunge oameni frustraţi, artificiali, pentru care visele nu mai ţin cont de limite şi devin adevărate atentate cu efect imediat asupra propriei vieţi.


Încă de când eram mică, am simţit la fiecare pas că toate etapele prin care am trecut prin viaţă (grădiniţă, generală, liceu, facultate) au reprezentat un teren minat, un podium unde frumuseţea primează, iar inteligenţa.. rămâne în backstage. Societatea îmi conturase în memorie ideea că dacă nu eşti vreo frumuseţe căzută din cer, nu reuşeşti nimic în viaţă. Îmi amintesc cum înghiţeam în sec de fiecare dată când colegele mele primeau laude de la profesori sau coplimente de la băieţi despre cum erau îmbrăcate în ziua respectivă, cum şi-au făcut părul sau cum erau machiate. Însă clipa de tăcere şi de suspin scurt de atunci, îmi dispărea de fiecare dată când primeam o notă bună la şcoală, când primeam înapoi lucrările şi tezele cu 10, când eram apreciată de un profesor pentru o idee bună sau când mă admira pentru talentul meu de a scrie "frumos". În acele momente, mă simţeam cu adevărat frumoasă şi apreciată în acelaşi timp, mă simţeam specială pentru capacitatea de a face un lucru concret, de a dovedi că sunt ambiţioasă, o fire muncitoare, care luptă să obţină ceva şi nu primeşte totul pe tavă.


Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat singură seama de semnificaţia frumuseţii adevărate, tocmai prin alegerile personale pe care le-am făcut cu mare grijă. Am ales prietenia adevărată şi sinceră, am ales să am o gândire sănătoasă, realistă şi uneori visătoare cu limitele aferente impuse de mine, am ales conţinutul de calitate, care să mă dezvolte într-un mod sănătos şi frumos. Chiar dacă societatea ne arată modelele şi ne prezintă teoria încă de la o vârstă fragedă, alegerile personale ar trebui să ne modeleze ca şi adulţi. Ţine numai de noi să decidem când este momentul oportun să ne luăm vălul de pe ochi, dăruit în mod gratuit de societate şi să ne bucurăm de frumuseţea adevărată din jurul nostru.


Consider că am trecut de etapa infantilă, în care eram obligată să trasez o linie evidentă între slab/grad, urât/frumos etc. Cu timpul, mi-am dat singură seama că ar trebui să şterg cu buretele aceste stereotipuri din mintea mea, pentru că mă vor afecta fizic şi psihic. Sunt conştientă că există şi vor exista în continuare, dar după cum spuneam, am ales să gândesc şi să trăiesc o viaţă sănătoasă.


Pentru mine, frumuseţea înseamnă fericire. Chiar şi un zâmbet natural sau un gest infim, dar venit din adâncul sufletului cu sinceritate înseamnă un lucru frumos. Pentru că adevărata frumuseţe nu se poate descrie în multe cuvinte, ci se trăieşte mai degrabă cu sufletul. Eu cred că toţi ne-am născut frumoşi, însă unii dintre noi nu au reuşit încă să-şi descopere frumuseţea adevărată, cea care vine din interior.


La fel ne spune şi brandul Dove, care de ani de zile pledează pentru ca fiecare persoană să-şi descopere frumuseţea adevărată (#realbeauty). Probabil mulţi dintre voi îşi aduc aminte de acel spot de acum câţiva ani, în care Dove ne prezenta cum arată frumuseţea în programul Photoshop. Ţin minte că acel filmuleţ a avut un impact semnificativ asupra mea şi m-a făcut să realizez şi mai mult că frumuseţea adevărată înseamnă altceva decât îmi imaginasem eu până în acel moment. După atâta timp de promovare a frumuseţii adevărate, s-ar părea că s-au terminat şi ideile, însă creativitatea nu a lipsit niciodată în cazul acestui brand.

Vă propun un mic exerciţiu: scrieţi cuvântul "frumuseţe" în motorul de căutare şi observaţi ce rezultate vă sunt oferite.

Aşadar, conform unui studiu realizat de brandul Dove, doar 4% dintre femeile din lume se consideră frumoase, o cifră care personal, mă îngrijorează. Şi atunci, ne mai miră imaginile rezultate în urma căutării?


Astfel, Dove împreună cu agenţia de publicitate Ogilvy Toronto, a iniţiat recent o nouă campanie care spijină frumuseţea adevărată. Pornind de la ideea că frumuseţea nu ar trebui să fie retuşată, s-au adresat în mod direct celor care ne manipulează percepţiile, prin sloganul impecabil: "Don't manipulate our perceptions of real beauy."


Ştiu că fiecare persoană are propria viziune asupra frumuseţii, însă m-ar interesa şi părerea ta: Tu cum vezi frumuseţea? Ce înseamnă frumuseţea adevărată pentru tine?

Sursa foto: arhiva personală

Spor la creativitate,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza