31 martie 2013

Sărbătorile pascale în publicitate


V-am vorbit în lunile precedente despre cum au sărbătorit brandurile Valentine's Day sau venirea primăverii. Astăzi, vom vedea cum au realizat brandurile strategia de social media cu ocazia sărbătorilor pascale, o sărbătoare importantă în întreaga lume.

Datorită faptului că majoritatea americanilor sunt catolici, aproximativ 70% din populaţie, în social media prezenţa brandurilor s-a simţit remarcată în aceste zile, cu ocazia Paştelui catolic. Branduri din diferite industrii precum industria alimentară, textilă etc. au ales ziua de duminică, prima zi de Paşti, să livreze un mesaj consumatorilor săi. Nu numai că au arătat un interes aparte acestei sărbători importante în întreaga lume, dar cu această ocazie au interacţionat în mod direct cu publicul prin intermediul unui mesaj. Ştim că religia reprezintă unul dintre cele mai importante şi totodată sensibile subiecte. Astfel, este necesar să iei în considerare anumite sărbători ca parte integrantă din activitatea brandului tău, cu atât mai mult acum, când ai ocazia să interacţionezi în permanenţă cu publicul, cu ajutorul tehnologiilor disponibile în prezent. 

De Paşti, unele branduri au transmis pur şi simplu o urare fanilor sau o poză reprezentativă pentru această sărbătoare, altele au optat pentru o abordare mai creativă şi cât mai originală, cu ajutorul unui afiş publicitar. În unele cazuri, din abordarea creativă au făcut parte atât un vizual friendly şi jucăuş, pentru a capta atenţia, cât şi un mesaj de copywriting simplu şi la obiect. Alte branduri au ales simplitatea şi au realizat o imagine care să le pună în evidenţă în mod creativ brandul, luând în considerarea şi asocierea cu această sărbătoare.

Am văzut şi alte idei interesante cum ar fi reţete speciale şi creative de sărbători, sau jocuri de genul găseşte "câte obiecte sunt în imagine", la branduri precum Walmart, Barilla, Nescafe, Kraft Foods, Hellman's etc, toate acestea fiind asociate cu Paştile.

Aşadar, mai jos o să observaţi în mare parte branduri din străinătate. Probabil de Paştile ortodoxe, brandurile româneşti vor lua exemplul lor şi vor trece la treabă mai serios. 

Angry Birds


Hovis


Barilla


Mulino Bianco (brand italian)




 Kraft Foods


Heinz


Nescafe


M&M's




Snickers



Milky Way


Nutella


sursa Facebook

Dacă aţi văzut şi voi lucruri interesante în peisajul social media cu ocazia acestei sărbători, aştept să-mi daţi repede de veste.

Spor la creativitate,

22 martie 2013

Ultimele noutăţi din publicitate (II)


Am revenit pe blog ca să vă ofer ultimele noutăţi din industria publicitară. În ultimul timp, au apărut reclame interesante, zic eu, iar eu am încercat să culeg ce mi s-a părut mai frumos şi să vi le prezint aici.

Un spot la hârtia igienică Le Trèfle a ajuns viral pe Internet, în urma mesajului transmis: "Paper has a great future". Un copy aparent simplu, însă cu substanţă. Cu toate că ziarele şi revistele nu mai au aceeaşi popularitate ca pe vremuri şi tehnologia se dezvoltă tot mai mult, viitorul hârtiei este sigur. În reclama de mai jos, descoperim motivul pentru care hârtia nu o să dispară niciodată. :)


După ochelarii multitasking sau maşina care se conduce singură, Google a prezentat recent un nou concept inovator: The talking shoes. Care este scopul lor? Sunt adidaşi care încurajează mişcarea şi care împărtăşesc opiniile în mediul online, fiind conectaţi în permanenţă la reţeaua socială Google+. Probabil au realizat acest lucru pe principiul "eu fac sport, alţii văd şi poate îi mobilizez şi pe ei". Google ne-a obişnuit deja cu diverse idei revoluţionare, scopul lor fiind să ateste dezvoltarea conceptului de "tehnologie purtabilă".


Bulgari, un brand preţios şi strălucitor din orice unghi, a lansat luna aceasta o reclamă care pare desprinsă dintr-un vis. Spotul însă, este cât se poate de real şi prezintă povestea dintre doi îndrăgostiţi. V-am mai spus, ador poveştile, cu atât mai mult cele prezentate atât de frumos într-o reclamă, care îţi transmit inevitabil sentimente şi stări mai presus de cuvinte. După o cerere în căsătorie, fericirea tinerilor persistă dincolo de acel moment, dovadă că fericirea nu reprezintă doar un moment, ci mai degrabă o stare. Un spot creativ şi o poveste plină de stări, descrisă feeric de brandul Bulgari.


O altă reclamă interesantă este cea de la Carlsberg, în care brandul a testat prietenia unor tineri în cel mai nou experiment lansat pe piaţă: Dacă ai fi sunat de prietenul/prietena în toiul nopţii şi ţi-ar cere ajutorul într-o situaţie grea, ce ai face? Ai merge să îl/o ajuţi? M-am pus şi eu în situaţia asta şi m-am gândit că cel mai probabil aş merge, deoarece cu siguranţă aş fi trează la ora aceea. :)) (glumesc) Când eşti pus în diverse situaţii, este greu să intuieşti un răspuns concret, decât în cazul în care ţi se întâmplă efectiv. 

Mi-a plăcut experimentul acestui brand, tocmai pentru că ştiu că prietenia adevărată depăşeşte orice barieră. That calls for a Carlsberg! :)


Brandul Kaspersky împreună cu agenţia de publicitate Trunk London, au lansat o serie de spoturi de 1 minut legate de siguranţa online, tranzacţii online, antivirus etc. Îmi place că aceste spoturi sunt realizate pe înţelesul tuturor şi asta datorită ilustraţiilor animate care captează atenţia de la prima secundă. Iată cum un sistem complex pentru un utilizator normal poate fi redat simplu, având o idee creativă şi eficientă. 

Restul reclamelor le puteţi viziona aici.



Spor la creativitate, 
 

9 martie 2013

Tu cum vezi frumuseţea?


"The beauty is in the eye of the beholder" (tr. "Frumuseţea este în ochii celui care priveşte") este primul citat pe care mi-l amintesc de la orele de engleză şi pe care nu o să-l uit. Chiar dacă este un subiect mult prea dezbătut de ani de zile, totuşi ar fi bine să punctăm nişte lucruri. 

Frumuseţea este percepută diferit de fiecare persoană în parte: depinde de educaţia primită, de anturaj şi într-un final, de alegerile personale. Ştim cu toţii că televiziunea şi presa ne oferă o imagine distorsionată în ceea ce priveşte frumuseţea adevărată. A trecut vremea în care credeam că modelele de pe Fashion TV sunt perfecte şi ne doream să fim exact ca ele. Dacă ar fi să ne luăm după ce scrie în tabloide, sau după ce vedem dincolo de sticlă, probabil am ajunge oameni frustraţi, artificiali, pentru care visele nu mai ţin cont de limite şi devin adevărate atentate cu efect imediat asupra propriei vieţi.


Încă de când eram mică, am simţit la fiecare pas că toate etapele prin care am trecut prin viaţă (grădiniţă, generală, liceu, facultate) au reprezentat un teren minat, un podium unde frumuseţea primează, iar inteligenţa.. rămâne în backstage. Societatea îmi conturase în memorie ideea că dacă nu eşti vreo frumuseţe căzută din cer, nu reuşeşti nimic în viaţă. Îmi amintesc cum înghiţeam în sec de fiecare dată când colegele mele primeau laude de la profesori sau coplimente de la băieţi despre cum erau îmbrăcate în ziua respectivă, cum şi-au făcut părul sau cum erau machiate. Însă clipa de tăcere şi de suspin scurt de atunci, îmi dispărea de fiecare dată când primeam o notă bună la şcoală, când primeam înapoi lucrările şi tezele cu 10, când eram apreciată de un profesor pentru o idee bună sau când mă admira pentru talentul meu de a scrie "frumos". În acele momente, mă simţeam cu adevărat frumoasă şi apreciată în acelaşi timp, mă simţeam specială pentru capacitatea de a face un lucru concret, de a dovedi că sunt ambiţioasă, o fire muncitoare, care luptă să obţină ceva şi nu primeşte totul pe tavă.


Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat singură seama de semnificaţia frumuseţii adevărate, tocmai prin alegerile personale pe care le-am făcut cu mare grijă. Am ales prietenia adevărată şi sinceră, am ales să am o gândire sănătoasă, realistă şi uneori visătoare cu limitele aferente impuse de mine, am ales conţinutul de calitate, care să mă dezvolte într-un mod sănătos şi frumos. Chiar dacă societatea ne arată modelele şi ne prezintă teoria încă de la o vârstă fragedă, alegerile personale ar trebui să ne modeleze ca şi adulţi. Ţine numai de noi să decidem când este momentul oportun să ne luăm vălul de pe ochi, dăruit în mod gratuit de societate şi să ne bucurăm de frumuseţea adevărată din jurul nostru.


Consider că am trecut de etapa infantilă, în care eram obligată să trasez o linie evidentă între slab/grad, urât/frumos etc. Cu timpul, mi-am dat singură seama că ar trebui să şterg cu buretele aceste stereotipuri din mintea mea, pentru că mă vor afecta fizic şi psihic. Sunt conştientă că există şi vor exista în continuare, dar după cum spuneam, am ales să gândesc şi să trăiesc o viaţă sănătoasă.


Pentru mine, frumuseţea înseamnă fericire. Chiar şi un zâmbet natural sau un gest infim, dar venit din adâncul sufletului cu sinceritate înseamnă un lucru frumos. Pentru că adevărata frumuseţe nu se poate descrie în multe cuvinte, ci se trăieşte mai degrabă cu sufletul. Eu cred că toţi ne-am născut frumoşi, însă unii dintre noi nu au reuşit încă să-şi descopere frumuseţea adevărată, cea care vine din interior.


La fel ne spune şi brandul Dove, care de ani de zile pledează pentru ca fiecare persoană să-şi descopere frumuseţea adevărată (#realbeauty). Probabil mulţi dintre voi îşi aduc aminte de acel spot de acum câţiva ani, în care Dove ne prezenta cum arată frumuseţea în programul Photoshop. Ţin minte că acel filmuleţ a avut un impact semnificativ asupra mea şi m-a făcut să realizez şi mai mult că frumuseţea adevărată înseamnă altceva decât îmi imaginasem eu până în acel moment. După atâta timp de promovare a frumuseţii adevărate, s-ar părea că s-au terminat şi ideile, însă creativitatea nu a lipsit niciodată în cazul acestui brand.

Vă propun un mic exerciţiu: scrieţi cuvântul "frumuseţe" în motorul de căutare şi observaţi ce rezultate vă sunt oferite.

Aşadar, conform unui studiu realizat de brandul Dove, doar 4% dintre femeile din lume se consideră frumoase, o cifră care personal, mă îngrijorează. Şi atunci, ne mai miră imaginile rezultate în urma căutării?


Astfel, Dove împreună cu agenţia de publicitate Ogilvy Toronto, a iniţiat recent o nouă campanie care spijină frumuseţea adevărată. Pornind de la ideea că frumuseţea nu ar trebui să fie retuşată, s-au adresat în mod direct celor care ne manipulează percepţiile, prin sloganul impecabil: "Don't manipulate our perceptions of real beauy."


Ştiu că fiecare persoană are propria viziune asupra frumuseţii, însă m-ar interesa şi părerea ta: Tu cum vezi frumuseţea? Ce înseamnă frumuseţea adevărată pentru tine?

Sursa foto: arhiva personală

Spor la creativitate,

1 martie 2013

De 1 martie, brandurile au întâmpinat primăvara


De 1 martie, toată ziua a fost frumos afară şi plăcut, semn că a venit în sfârşit primăvara! Tradiţia se repetă an de an, astfel că s-au oferit mărţişoare care mai de care mai speciale şi mai frumoase, flori superbe de primăvară pentru sufletul nostru şi un zâmbet ca bonus. Bărbaţii din companii şi agenţii au oferit colegelor în dar mici surprize, care să le facă ziua mai frumoasă. Un fel de, las că vine şi ziua bărbaţilor şi vă revanşaţi voi. În mediul online, brandurile nu au uitat să întâmpine primăvara şi au oferit consumatorilor surprize. Unii au oferit promoţii şi reduceri (ex: Farmec, New Look, Oxette, etc.), alţii au oferit un mărţişor virtual consumatorilor cu ajutorul unui afiş/cover personalizat (după cum vom vedea), semn că 1 martie nu este o zi ca oricare alta şi nu trebuie neglijată. Un copywriting la obiect sau creativ, o imagine vizuală originală sau simplă, pot spune de la sine multe despre imaginea brandului tău şi stilul de comunicare cu publicul. Astfel, prima zi de primăvară le-a oferit acestor branduri ocazia de a-şi demonstra în continuare creativitatea şi grija pentru comunitatea deja formată. Nu este de ajuns să primeşti o dată premiul I şi apoi să te culci pe-o ureche, vorba aceea. Ca şi brand, trebuie să te dezvolţi continuu şi să fii în permanenţă la curent cu trendurile cerute de piaţă. Relaţia dintre brand şi consumator ar trebui să se dezvolte firesc, câte puţin în fiecare zi, pentru a câştiga încrederea şi atenţia sa. Cu toţii ştim că doar o singură greşeală, ne poate costa imaginea şi vom fi traşi la răspundere mult mai aspru pentru ea. 

Aşadar, astăzi am luat din nou rolul de detectiv şi am reperat cele mai creative branduri, care mi-au atras atenţia. Nu doar mie, ci şi sutelor sau chiar miilor de fani care au reacţionat pozitiv în urma mesajului transmis. Enjoy!






















sursa foto: Facebook

Vă doresc şi eu o primăvară creativă, cu inspiraţie şi multă energie,

Disqus for Copywriteritza