23 octombrie 2012

Un mix între Coca-Cola Zero şi noul film James Bond


Am mai vorbit de brandul Coca-Cola şi aici. I-am lăudat mult, ştiu, însă am văzut mereu la ei acea sclipire, acel lucru care după vizionarea unei reclame m-a făcut să zic "wow!", dar cred că cel mai important este că m-a făcut să am o reacţie în primul rând! Nu numai că ştiu foarte bine ce se cere pe piaţă şi ce vor consumatorii, dar ideea de a-i implica în acţiunile lor publicitare mi se par genială! Mereu am o reacţie de genul: "Of, la noi de ce nu se face aşa ceva? Şi eu vreau!" :)

Probabil ştiţi că în curând va apărea noul film din binecunoscuta serie James Bond, numită "Skyfall." Longevitatea şi succesul impresionant al seriilor de până acum, a făcut ca branduri precum Heineken sau Sony, să dorească să îşi asocieze imaginea cu acest film. Doar prezenţa cântăreţei Adele pe coloana sonoră, face ca această serie să fie aşteptată cu sufletul la gură.


Astfel, Coca-Cola Zero s-a alăturat celorlalte branduri pentru promovare, atâta timp cât câştigul este de tip win-win garantat.


Locaţia în care s-a instalat dozatorul norocos cu bilete la nou film "Skyfall", o staţie de tren, a făcut ca acţiunea să fie mult mai interesantă şi captivantă. Ca şi consumator, este cu siguranţă o experienţă unică ca un brand să te ajute să îţi testezi limitele proprii. De asemenea, copy-ul reclamei "Unlock the 007 in you" se potriveşte perfect cu ceea ce vrea spotul să transmită, dar şi cu filmul în sine. Reclama a avut toate ingredientele: coloană sonoră, experienţă, acţiune, impedimente, implicare. Toate acestea fiind integrate şi în film, ca un tot unitar. Like!

Se pare că filmul va avea premiera în România pe 26 octombrie. De abia aştept să-l văd!


Spor la creativitate,

18 octombrie 2012

Câştigătorii primului concurs pe blog


Înainte de toate, încep prin a spune că am fost plăcut surprinsă de cum a prins concursul de creativitate, de vizualizările însumate şi sunt foate bucuroasă de acest lucru, având în vedere că nu am pornit cu aşteptări foarte mari.

Vreau să le mulţumesc celor de la Librăria pentru toţi, pentru că au fost foarte deschişi cu mine şi au fost drăguţi să-mi fie parteneri la acest concurs. 

Mi-au plăcut răspunsurile voastre: unele simple dar creative, iar altele metaforice şi complexe. Sincer, mi-ar fi plăcut să ofer tuturor participanţilor câte o carte, să fie ok pentru toată lumea, dar nu s-a putut. Având în vedere că acesta a fost un concurs de creativitate, împreună cu Librăria pentru toţi am ales cei doi creativi câştigători. Cele mai creative răspunsuri au fost următoarele:
  1. Cristina Cartas şi
  2. Mircea Tara
Felicitări!! ^_^

Veţi fi contactaţi de Librăria pentru toţi cât de curând pentru a intra în posesia cărţii "Publicitatea după Garfield", de Bob Garfield. Sper din tot sufletul să vă placă şi după ce o terminaţi de citit, aştept un feedback de la voi, dacă o să aveţi timp. :)


And remember..




Spor la creativitate,

10 octombrie 2012

Atenţie, concurs creativ! (încheiat!)


Salutare creativilor!

Nu de mult, sărbătoream un 1 an de blog, de articole pe care le-am scris din suflet şi experienţe frumoase. A venit momentul să vă răsplătesc pentru faptul că mă citiţi şi mă susţineţi aici şi pe pagina de Facebook

Surpriza mea pentru voi a devenit posibilă şi sper să vă placă. Copywriteritza, adică subsemnata, împreună cu Librăria pentru toţi ( cărora le mulţumesc sincer ), organizăm un concurs drăguţ la care sperăm să participe cât mai multă lume.

Ce trebuie să faceţi:
  1. LIKE paginii de Facebook Librăria pentru toţi aici
  2. LIKE, dacă nu aţi dat deja, paginii de Facebook Copywriteritza Blog aici 
  3. Share la această postare pe pagina voastră de Facebook
  4. Să scrieţi un comentariu la această postare, în care să răspundeţi la întrebarea: "Ce înseamnă publicitatea pentru voi?", într-un mod cât mai creativ, iar la final să vă lăsaţi numele de Facebook şi adresa de mail pentru validare şi contact. 
Cele mai creative 2 răspunsuri vor fi premiate cu cartea "Publicitatea după Garfield", scrisă de Bob Garfield, numai bună de citit într-o dimineaţă leneşă de duminică, cu un pahar de ceai pe noptieră. O carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca celor care iubesc publicitatea în fiecare zi.
Un scurt rezumat al cărţii puteţi citi aici.


Concursul va dura o săptămână şi se va încheia miercuri, 17 octombrie 2012, ora 24, deschis doar omuleţilor creativi din România. Voi alege cei 2 câştigători împreună cu echipa Librăria pentru toţi.

Mult succes şi spor la creativitate,

9 octombrie 2012

Octombrie de suflet


Luna octombrie nu este ca oricare alta. Afară, frigul şi-a arătat colţii, luptându-se cu ultimele raze de soare, nu tocmai calde. Clujul e plin ochi de studenţi entuziasmaţi, unii grăbiţi să ajungă la cursuri, alţii la o cafea prin centru. O simplă plimbare la pas, te face să vezi o mulţime de feţe şi să-ţi pui o sumedenie de întrebări. Tineri care se ţin de mână pe stradă, sau stau îmbrăţişaţi pe o bancă în parc, oameni care trec grăbiţi şi vorbesc tare la telefon, persoane surprinse în bucurie sau tristeţe. Lucruri simple, care spun totul şi le poţi aşterne în paginile unei cărţi, despre experienţele care contează cu adevărat. Cu toate acestea, numai noi putem ştii ce se întâmplă în sufletul nostru, prin ce am trecut, sau prin ce urmează să trecem, iar de cele mai multe ori nu ştim ce ne rezervă viitorul. Cred că fiecare dintre noi avem un destin anume şi ni se întâmplă anumite lucruri dintr-un motiv bine întemeiat. 


Luna octombrie este despre femeile care au luptat în trecut şi care luptă în prezent pentru viaţă. Această lună, se desfăşoară în culorea roz, un simbol pentru femeile care experimentază o viaţă în culori închise, dar cu toate acestea nu-şi pierd speranţa. Cred cu tărie că în faţa bolii, alternativa cea mai bună este să lupţi pentru viaţa pe care ai primit-o. Cu toate acestea, poţi să previi apariţia cancerului la sân prin diverse modalităţi facile: autoexaminarea ( află cum aici ), sau printr-un consult medical. Este foarte important controlul periodic!

De 10 ani, brandul AVON Cosmetics împreună cu Andreea Marin Bănică, ambasadoarea "Campaniei pentru sănătatea sânilor", ajută femeile de pretutindeni în lupte împotriva cancerului la sân, prin diverse programe, activităţi şi vânzarea unor produse promoţionale în catalogul Avon.


Alte detalii legate de activităţile off-line care se desfăşoară în oraşul tău sau informaţii legate de această campanie, găseşti pe pagina de Facebook Stop cancer la sân. Dacă vrei să ajuţi şi tu, o poţi face în numeroase feluri şi îţi vând un pont: găseşti cerceii cu fundiţă roz în revista Psychologies din magazinele Inmedio.

Spor la creativitate,

4 octombrie 2012

Ce sărbătorim azi?


Poate verbul "sărbătorim" e puţin prea mult spus. Sau o putem lua altfel: sărbătorim nu într-un mod fastuos, cu cadouri, ci mai mult... într-un mod spiritual.

Cine/ce sărbătoreşte azi? Mark Zuckerberg, Facebook şi implicit utilizatorii săi sărbătoresc împlinirea a 1 miliard de conturi ale acestei reţele de socializare, care a ajuns să fie cea mai populară din lume. Această cifră importantă nu a putut să nu fie celebrată prin realizarea unui spot simplu, însă în care imaginile şi cuvintele exprimă totul.


Conexiunea între oameni se realizează printr-o mie de modalităţi. Nevoia de a comunica, de interacţiune între oameni, de a ne deschide sufletul, este ceea ce ne face să fim umani. Vorbim de simplitate, pentru că lucrurile simple ne aduc mereu împreună. În reclamă, tocmai aceste lucruri simple au fost comparate cu Facebook, locul unde oamenii interacţionează între ei despre numeroase lucruri şi activităţi. Acestea au redat un copy reuşit: "The things that connect us."

 

De multe ori, vedem părţile negative ale acestei reţele sociale, unele poate de netrecut cu vederea. Însă în tot acest amalgam de lucruri negative, ce ar fi să vedem şi aspectele pozitive? :) Eu astăzi aleg părţile pozitive, pentru că şi acestea există şi cred că uneori, cuvintele sunt de prisos, iar faptele sunt cele care rămân în bagajul nostru încărcat cu amintiri. 

În societate, interacţionăm mereu cu oamenii prin diferite situaţii: la facultate cu colegii şi profesorii, în oraş cu prietenii, sau cu doamna de la magazinul de după colţ. Însă, în momentul în care ajungem acasă, avem posibilitatea de a comunica într-un alt mod, virtual, aflat în spaţiul nostru de confort şi relaxare. Şi mă bucur că avem posibilitatea aceasta, într-o lume care evoluează din toate punctele de vedere...

Spor la creativitate,

3 octombrie 2012

Nu obişnuiam să scriem mesaje la volan..


"Societatea pentru siguranţa rutieră Quebec", prescurtată SAAQ, împreună cu agenţia Lg2, a iniţiat o campanie reuşită după părerea mea, împotriva utilizării telefonului mobil în timpul conducerii. Având în vedere că am făcut şi eu recent şcoala de şoferi, legea nu permite folosirea telefoanelor mobile la volan, însă cu toate acestea, lumea le foloseşte în continuare, fără să se gândească la consecinţele ulterioare. Dacă nu ţi s-a întâmplat azi, asta nu înseamnă că nu ţi se va întâmpla poate mâine. De aceea, această campanie are rolul de a conştientiza oamenii cu privire la scrierea mesajelor la volan. 


Am insistat să scriu în mod special despre această campanie, pentru că nu este o campanie peste care să treci cu vederea aşa de uşor. Îmi place foarte mult abordarea lor, mai ales că acest segment al campaniilor sociale este unul foarte dificil de implementat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre a schimba un comportament deja învăţat. Ideea creativă a campaniei a fost exploatată până la final, iar mesajul este în armonie cu povestea reclamei: "Nu obişnuiam să scriem mesaje la volan. Trebuie să fie un motiv foarte bun pentru asta." Mesajul evidenţiază cât de mult s-au schimbat obiceiurile noastre de-a lungul timpului, odată cu avansarea tehnologiei: am devenit mai grăbiţi, mai neatenţi, mai tupeişti, uitând că responsabilitatea noastră în trafic include şi responsabilitatea faţă de ceilalţi oameni.


Campania  a dezvoltat pe lângă afişe şi reclama TV, o serie de spoturi radio şi o aplicaţie pe mobil, care mi se pare extrem de interesantă şi ingenioasă. Cu ajutorul aplicaţiei "Mode conduite", care îţi blochează toate apelurile şi mesajele, îţi vei putea înregistra timpul petrecut la volan, timp în care dacă vei primi mesaje, robotul îţi va răspunde la ele în felul următor: "Conduc momentan. Îţi voi răspunde de îndată ce ajung la destinaţie." Inteligent, nu? :)

Spoturile radio folosesc tehnica emoţională, având următorul slogan: "Every letter can kill. Don't text and drive." Un exemplu, poate fi ascultat aici.

Campania a survenit în urma unui studiu, potrivit căruia cu toate că 99% din respondenţi sunt de părere că utilizarea telefoanelor mobile la volan este un lucru periculos, 17% dintre ei mărturisesc că pur şi simplu nu pot rezista tentaţiei.

Spor la creativitate,

2 octombrie 2012

2 octombrie - Ziua galbenă


Astăzi este Ziua Galbenă şi se poartă culoarea galben. Nu este o zi ca oricare alta sau o zi în care ne exprimăm prin modă, ci este o zi naţională în care învăţăm, ne informăm şi ce e mai important: NI SE OFERĂ O LECŢIE DE VIAŢĂ! M-am gândit şi eu, de ce tocmai galben? Întrebarea însă şi-a găsit repede răspunsul. Galbenul este culoarea luminii şi a vieţii, este "simbolul tinereţii şi al nemuririi divine. El este culoarea zeilor. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni şi zei."


Probabil aţi auzit sau i-aţi văzut cel puţin o dată pe cei de la Asociaţia Little People. Ei au luptat împotriva cancerului şi luptă în continuare în toată ţara, iar această zi este o confirmare a faptului că se poate! Cei care au trecut prin aşa ceva, sunt într-adevăr nişte luptători! (cunosc şi eu câte ceva despre această luptă, am avut pe cine în familie care a trecut prin aşa ceva..) Nu e uşor, dar cei care reuşesc să-şi adune toate puterile existente, sunt adevăraţi eroi pentru mine şi oameni care mă inspiră! 

Sunt şi eu alături de ei: cu gândul, cu sufletul şi cu un zâmbet de sinceritate. Am purtat galben şi mă bucur că am găsit prin dulap ce îmi trebuia. În plus, sunt foarte mulţi bloggeri care susţin această cauză. Mihaela Ivan de exemplu, a fost foarte originală astăzi. :) Uite că Internetul funcţionează ca o voce a comunităţii, lucru care mi-a plăcut mereu şi avem puterea de a transmite mai departe un mesaj atât de important! Dacă doriţi să ajutaţi această cauză, după posibilităţi bineînţeles, purtaţi galben azi, sau cei care puteţi financiar o puteţi face urmărind acest link. Poţi afla mai multe detalii despre activităţi pe pagina de Facebook Asociaţia Little People.

 
Răspândeşte mai departe mesajul campaniei: "Azi este vorba despre ce poţi face TU!"

Închei, cu drag.


1 octombrie 2012

Reîntoarcerea


Sâmbătă m-am reîntors în Cluj, locul unde inima mea se simte ca într-o a doua casă. De fiecare dată, revin aici cu sufletul plin de emoţie şi nerăbdare, în acest loc unde am petrecut cei mai frumoşi ani de studenţie si încă mai am unul.. :) Trebuie să recunosc, nu am simţit niciodată nevoia de a merge constant acasă la Baia Mare, excepţie făcând primul an de facultate, când totul era nou pentru mine... Ţin minte că aveam o regulă de a merge din 2 în 2 săptămâni acasă, în weekend, dar treptat lucrurile s-au schimbat şi au intervenit multe activităţi frumoase care m-au legat încet, dar sigur de unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară. 

Mergând astăzi prin Clujul magic, am simţit la fiecare pas cum oraşul a căpătat din nou viaţă, odată cu întoarcerea studenţilor la facultate. Staţiile sunt din nou suprapopulate, autobusul iar întârzie, traficul este din nou aglomerat peste refuz, iar la facultate sute de suflete curioase care aşteaptă începerea noului an universitar. În autobus, tinerii vorbeau la telefon şi în alte limbi decât româna, lucru care mi-a reamintit unul dintre numeroasele motive pentru care iubesc Clujul, printre care multiculturalismul său. 

foto: Sergiu Constantinescu, sursa I love Cluj

Toamna se instalează încetul cu încetul şi la Cluj şi de abia aştept să merg în parc să fac poze cu aparatul primit cadou de ziua mea. :) Aerul îmi prieşte foarte bine: mă simt mai împlinită, îmi găsesc mereu foarte multe activităţi de făcut aici şi simt că inspiraţia şi creativitatea vin de la sine. Nu mă gândeam neapărat să scriu azi un articol pe blog, dar odată venind aici simt deja anumite schimbări în bine şi mă bucur pentru asta!

Frumuseţea Clujului o regăseşti pretutindeni, de la pas la pas şi rămâi veşnic îndrăgostit de simplitatea pe care ţi-o oferă. Fiecare clipă petrecută aici se transformă în momente, în acele amintiri pe care le păstrezi cu grijă în suflet. Oraşul te cheamă să îl descoperi şi rămâi mereu surprins de lucrurile frumoase pe care ţi le oferă. Pur şi simplu, nu ai cum să nu-l iubeşti! De abia aştept activităţile ce urmează, evenimentele faine, planurile în grabă, întâlnirile de seară cu prietenii, zâmbetele, plimbările lungi în Parcul Central şi aerul proaspăt de pe Cetăţuie.

foto: Ionuț Chiciudean, sursa I love Cluj

Pentru mine, simt că acum totul a revenit la normal, după o vară agitată şi fără prea multe distracţii, recunosc. De abia aştept să mă pun pe treabă!

Cluj, bine te-am regăsit! Studenţi, bine aţi revenit! Vă urez un an universitar plin de evenimente frumoase şi distracţie intensă!


Spor la creativitate,

Disqus for Copywriteritza